Blog

Noi programe cu fonduri nerambursabile

Noi programe cu fonduri nerambursabile

Pentru perioada urmatoare ne pregatim pentru urmatoarele tipuri de fonduri nerambursabile
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a anunțat lansarea unui nou program, cu fonduri nerambursabile:

HoReCa 2

Acest program va demara peste aproximativ 3-4 saptamani. Statul va acorda capital de lucru nerambursabil pensiunilor, restaurantelor, organizatorilor de evenimente și altor firme, prin Schema HoReCa 2.

In cadrul acestui program, exista 2 piloni, pentru care firmele pot aplica:
– Pilonul I – până la 500.000 euro nerambursabili – pentru creșterea cheltuielilor totale din 2022 comparativ cu 2021
– Pilonul II – până la 2.000.000 euro nerambursabili – pentru creșterea cheltuielilor cu energia și gazele din 2022 comparativ cu 2021

Condiții de eligibilitate:
o Sunt IMM-uri sau întreprinderi mari;
o Societăți înființate cel târziu la data de 31.12.2020;
o Codul CAEN autorizat cel târziu până la data de 01.01.2021;
o Aplicanții au obligația depunerii la instituțiile fiscale abilitate a situațiilor financiare aferente exercițiului financiar încheiat 2022 pînă la data de 31.03.2023 inclusiv;
o Solicitanții cu datorii, sunt obligați să le plătească din finanțare în maxim 6 luni de la primirea finanțării.

Digitalizare IMM 2022 – procedura in dezbatere publica

Solicitanți eligibili

Întreprinderi mici, mijlocii sau microîntreprinderi (IMM-uri), care doresc finanțare pentru achiziționarea de echipamente, tehnologii și servicii IT&C necesare digitalizării activității curente, din toate regiunile de dezvoltare și care: sunt înființate cel târziu la data de 31.12.2021, nu au avut activitatea întreruptă/suspendată în anul 2022, au înregistrat profit din exploatare (> 0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare

Valoarea finanțării nerambursabile

Microîntreprindere: 20.000 – 30.000 EUR
Întreprindere mică: 20.000 – 50.000 EUR
Întreprindere mijlocie: 20.000 – 100.000 EUR
Intensitatea maximă a ajutorului

Intreprinderi mici și mijlocii: 90% din valoarea eligibilă
Microîntreprinderi: 100% din valoarea eligibilă

Electric -Up – programul pentru reducerea de consum de emisii CO 2 – achizitia de panouri fotovoltaice .- pana la 100000 euro pe intreprindere

Prin Programul Electric UP – IMM-urile si operatorii economici din domeniul HoReCa pot accesa pana la 100.000 de Euro, reprezentand sprijin financiar de pana la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile in proiect.

Care sunt cheltuielile eligibile?

√ Achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de minim 27 kWp și maxim 100 kWp, având ca principale părți componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; echipamente conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicație; contoare inteligente care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice instalat și care permit colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ;
√ Achiziția a cel puțin unei stații de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare;
√ Proiectarea, obținerea avizelor necesare, montarea și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice și stațiilor de reîncărcare, reprezentând maximum 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului;
√ Consultanță și management de proiect ;
√ Realizarea și instalarea panoului de informare (publicitate);
√ Realizarea și instalarea unui sistem de avertizare/semnalare pentru stația de reîncărcare;
√ 30% din cheltuielile cu achiziția acumulatorilor de stocare.
Schema de ajutor de minimis pentru sectorul cultural independent, în vederea finanțării nerambursabile a sectorului cultural independent în perioada 2022—2023 urmează să fie derulată de Ministerul Culturii și este asemănătoare cu vechea Schemă HoReCa 1, de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, numai că suma maximă acordată este mai mică, de această dată fiind vorba de un ajutor de minimis.

Firmele și ONG-urile românești din sectorul cultural, inclusiv cele de producție video, foto, organizare de evenimente, edituri, vor putea obține de la stat ajutoare de maximum 200.000 de euro fiecare, printr-o schemă de finanțare publicată vineri în Monitorul Oficial.

Sun City Radio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *